M-am stabilit în Olanda în urmă cu 20 de ani, din motive de reunificare familială, și, după mulți ani de activitate în domeniul universitar, mi-am continuat parcursul educațional, obținând acreditările necesare pentru a deveni psihoterapeut de familie ( sistemic) în tara gazda.
Acreditările mele ca psiholog, combinate cu o experiență vastă în domeniul profesional și persoanal, mă recomandă ca un specialist matur, echipat cu competențele necesare pentru a sprijini oamenii aflați în suferință, în diverse etape și tranziții ale vieții, cum ar fi doliul sau pierderea, separarea sau divorțul, traumele relaționale și realocarea.
Atenta la povestea de viata a emigranților și la provocarile lor
Reîntoarcerea la profesia de psiholog si castigarea creditelor necesare pentru practicarea profesiei de psihoterapeut de familie, după mulți ani în învățământul academic și cercetare, a fost o alegere intenționată și pregătită cu atenție de-a lungul timpului. Prin înființarea ERIMIS ului ca unitate de cercetare a fenomenului de migratie , am devenit tot mai rezonanta la provocarile emigranților și la dificultățile lor de a-și construi o viață departe de locul de origine:
Ca cercetător în domeniul politicilor de imigrație din Olanda, am obținut o înțelegere profundă a contextului societal în care oamenii cu identități culturale diferite trebuie să-și organizeze viata și să-i dea sens .
Ca membră a diasporei românești în Olanda, am ascultat naratiunile oamenilor, le-am simțit durerea și am înțeles că o abordare experiențială și culturală este esențială pentru a oferi un sprijin autentic în procesul terapeutic.
Ca fost membru al Comitetului Permanent de Cercetare privind Tineretul și Familiile EMigrante (IMISCOE), afirm că experiențele trăite ale migranților nu pot fi pe deplin înțelese de cineva care nu a experimentat pierderea și disperarea celor „plamaditi din alt pamant”, departe de locul de apartenență, departe de cei dragi sau pierduți, plecati la Cer.
Propria calatorie
Tranziția mea profesională spre terapia sistemică și decizia de a urma o carieră în terapia de familie sistemică au fost accelerate de un eveniment de viață profund – moartea tragică a tatălui meu, pe care l-am pierdut într-un accident de mașină, în 2019. Departe de locul meu natal. Departe dea avea șansa de a-i da imbratisarea cea de pe urma si de a-I spune cat de mult a insemnat pentru mine!
Acest moment m-a catapultat in copilărie, unde m-am regasit rescriindu-mi propria poveste, devenita la sfarsitul unor ani buni, propria devenire.Mi-am rescris povestea ,vizualizandu-mi propriul drum de nenumărate ori, purtata fiind de mana, sau fiind insotiror de drum al celor ce au devenit axul devenirii mele si croitorii de Sens. Am parcurs acest drum din nou si din nou, în ședințele de intervizare, de supervizare cat și în ceia ce a consituit propriul meu exercitiu de auto-cunoastere. Am descoperit puterea intervenției terapeutice și am trait profund fiecare exercitiu de creștere, folosind instrumente din terapia experiențială și existențială, terapia relațională, narativă sau terapia centrata pe emoții. Am cautat intelesuri si semnifictaii in fiecare ungher de suflet, pana in ziua in care povestea mea a devenit clară și completă. Am învățat CINE SUNT și DE UNDE VIN – am învățat să-mi continui drumul, integrandu-mi durerea si pierderea într-un cadru de amintiri vii și IUBIRE. Am învățat că sunt in viata din nou, traind si INTEGRAND sentimentul de APARTENENTA ca RENASTERE iar pierderea ca si conversie ultima sublimata in forța existentiala !
Rolul terapeutului
Ca terapeut relațional, cred că procesul de reconstrucție a identității este ancorat într-o înțelegere profundă a rădăcinilor și a sentimentului de apartenență. Obstacolele și dificultățile pe care le întâlnim pe calea vindecării pot fi depășite doar asumându-ne pe deplin acest proces. Pentru că nu există vindecare fără asumarea durerii și nu există creștere fără a pătrunde în cele mai profunde straturi existențiale.
A ne asuma responsabilitatea pentru modul în care ne dorim să ne continuăm viața după un eveniment major necesită resurse considerabile și oameni care să ne sprijine înainte de a putea prelua din nou controlul asupra vieții noastre.
Călătoria noastră împreună
În terapia narativă, reconstruim echipa de susținători a pacientului și folosim ceremonii definitorii, în care învățăm să spunem „Bună din nou!” celor care nu mai sunt cu noi – celor pe care i-am pierdut, în circumstanțe care nu au depins de noi. În loc să ne închidem durerea într-un trecut nerezolvat, unde disperarea și pierderea aruncă o umbră întunecată asupra existenței noastre, învățăm să împărtășim amintiri și să celebrăm fiecare moment petrecut cu cei care nu mai sunt, reprocesând durerea și integrând-o într-un nou cadru existențial.
Conexiunea, apartenența și sentimentul de valoare sunt concepte-cheie în terapia relațională.
Procesul de vindecare in terapia systemica este centrat pe relația terapeut-pacient, unde pacientul este expertul propriei sale vieți, iar terapeutul este companionul pe acest drum. Frumusețea și unicitatea terapiei sistemice constau în recunoașterea resurselor interne și a resurselor anagajate de pacient. Vulnerabilitatea este explorată din perspectiva pacientului, iar potențialul său este descătușat în cadrul procesului de reconstrucție a identității și de reevaluare a contextului său de viață.
Da Sens zilei de mâine
Dacă vrei să afli mai multe despre terapia relațională, dacă te confrunți cu probleme de relocare, traume sau pierdere, dacă nu mai găsești sensul zilei de mâine, dacă te simti abandonat si nu-ti poti defini locul si rolul in cerrcul care iti definea pana nu demult “ acasa a ta” te astept la o sesiune gratuită pentru a intelege impreuna mobilul nefericirii tale si modual de adresare a acesteia.
La finalul călătoriei terapeutice , vei descoperi ce îți oferă coerență și autenticitate, devenind astfel un jucător activ și adevăratul stăpân al propriei vieți!